1.Ce reprezinta Double Case

Suntem o companie de consultanță financiară. De fapt, suntem unica companie profesionistă din Republica Moldova, în baza informației pe care o oferim. Scopul nostru este de a dezvolta educația financiară în fiecare persoană. Deoarece, indiferent de ceea ce facem, de ce ne ocupăm, de activitățile noastre pe care le avem zi de zi, dorim noi sau nu, fiecare avem tangență cu finanțele sau cu domeniul financiar. Sunt cunoștințe, informație necesară absolut pentru fiecare, care cu părere de rău, nu se oferă acolo unde ar trebui – în școli, colegii, sau, mai cu seamă, universitățile de la noi din țară. Suntem în Moldova pentru a oferi suportul de care au nevoie toți cetățenii pentru a se dezvolta și evident, de a face profit.

2.Care sunt obiectivele de baza în Republica Moldova?

Obiectivul de bază, mai cu seamă în Republica Moldova este, de a ridica nivelul de dezvoltare financiară. Noi suntem în epoca în care puterea nu mai este deja a celor care dețin informația, ci a celor care știu cum să o folosească. Pentru aceasta evident că folosim diferite modalități. Și desigur de a învăța și de arăta cetățenilor moldoveni cum se fac banii.

3.Ce metode efective și constructive folosiți pentru instruirea noilor traderi?

Am creat cursuri, seminare, master class-uri menite să ajute atât persoanele care abia fac primii pași în acest domeniu, cât și traderi experimentați, care vor să obțină rezultate cu mult mai mari decât cele pe care le au acum. De asemenea, în fiecare zi este oferită informația necesară pentru traderi: analiza zilnică a pieței (market discussion), analiza tehnică pentru mai multe instrumente financiare, discuții aprinse în grupele create pentru dezvoltarea zilnică a abilităților cât și a cunoștințelor financiare deja acumulate. Periodic, organizăm diferite seminare și concursuri, unde se întâlnesc sute de traderi cât și persoane cointeresate în dezvoltarea sa, unde au posibilitatea să își facă noi relații, să discute cu experții companiei Double Case și să împărtășească părerile despre ceea ce este cel mai actual la moment –  educația financiară! În toată perioada de activitate, noi am pregătit sute de traderii și am ajuns la concluzia că, indiferent de vârstă, gen, ocupație sau specialitate, cei ce vor să se dezvolte vor ajunge la succesul dorit. Dat fiind faptul că și cursurile, de exemplu, sunt atât de bine structurate, încât, timp de minim o lună, se oferă informația necesară, în urma căreia traderii deja sunt pregîtiți să facă bani. Și fac evident.

4.Prima valută digitală „Bitcoin” a adus multe surprize în ceea ce privește creșterea colosală a prețului, care sunt prognozele experților Double Case pentru anul 2018?

În primul rînd, luând în considerație că Bitcoin este primul sistem de plată peer-to-peer, descentralizat, susţinut de utilizatorii săi fără o autoritate centrală sau intermediari, asta îl face să fie folosit de un număr tot mai mare de afaceri şi persoane. Astfel, în total, această monedă criptografică este acum folosită de mai mult de 20 de milioane de oameni din întreaga lume, precum și din țara noastră. După ce Bitcoin a atins prețul maxim de aproximativ 20.000$ în doar câteva luni de zile, anul precedent, cum ați mentionat Dvs – a adus multe surprize. Acum este considerată cea mai populară monedă virtuală, se bucură de o cerere foarte mare și rămâne cea mai scumpă din lista întreagă a cryptomonedelor. După cele menționate mai devreme, considerăm că prețul pentru Bitcoin, într-o perioadă medie de timp trebuie să atingă prețul de minim 40.000$, dacă nu și mai mult.

5.Ce perspective de Legalizare și Reglementare au criptomonedele în sistemul tradițional financiar?

La momentul actual, ele deja sunt în sistemul tradițional financiar. Atît timp cît populația se folosește de ele – sunt legale. Faptul că nu sunt sau înca nu au posibilitatea să fie reglementate de stat, deja e o întrebare de timp.

6.În anul 2018 care criptomonede este obligatoriu ca fiecare trader să le aibă în portofoliul sau investițional?

Luând în considerație ceea ce am văzut cu toții, în special la sfârșit anului 2017, recomandăm să existe în portofoliul investițional al fiecărui trader, minim 3 cryptovalute de bază, creșterea cărora se prognozează să fie destul de mare în anul 2018. Aceste cryptovalute fiind – Bitcoin, Ethereum și Ripple. În 2017, cryptomonedele au înregistrat o creștere fără precedent: valoarea cursului lor de schimb față de dolar a crescut considerabil. Dacă ar fi să analizăm puțin Bitcoin, este prima monedă crypto din lume, acum este considerată cea mai populară monedă virtuală, se bucură de o cerere foarte mare și rămâne cea mai scumpă din lista întreagă a cryptomonedelor.

Cea de-a doua monedă crypto este Ethereum. Aceasta este o platformă virtuală, axată pe crearea unui serviciu online descentralizat. Dovada creșterii în continuare este faptul că multe companii mari au acordat deja atenție monedei, inclusiv „giganți” precum Microsoft și IMB. Deasemenea Ripple, moneda digitală, care a devenit populară în special în sistemele de transferuri de bani – schimbul valutar care are loc în timp real. Dovada creșterii pe viitor este recunoașterea cryptomonedei de către astfel de companii bine cunoscute precum: BBVA, UBS, Mitsubishi UFJ, Santander. În 2017, moneda s-a apreciat brusc, astfel a prins rădăcini bune pe piață.

Special pentru BitcoinRush, Eugen Chiriac – Expert pe piețele financiare, Trader, Consultant Financiar, bussines-trainer.

Больше новостей Facebook или ВК. Подписывайтесь Telegram и Instagram.

 

ОСТАВЬТЕ ОТВЕТ

Please enter your comment!
Please enter your name here