Sberbank este cea mai mare bancă din Rusia și este controlată de stat. Repezentanții băncii au afirmat din nou că instituția nu este interesată de minatul criptomonedelor, însă își surprinde des angajații minând la birou cu echipamentele de la serviciu.

Sberbank nu minează criptovalute

Sberbank este cea mai mare bancă a Federației Ruse și a treia ca mărime din Europa. În mod curios, banca deține un număr mare de plăci video și se pare că acestea sunt folosite pentru minat. Anul trecut în noiembrie, vicepreședintele Alexandr Vedyakhin și-a cerut scuze în mod public pentru “aportul” adus la scăderea numărului plăcilor video de pe piață.

Deși a recunoscut că este interesat de majoritatea GPU-urilor care se găsesc la nivel local, reprezentanții Sberbank afirmă cu tărie că nu minatul este ținta instituției financiare. Conform declarațiilor emise de Vedyakhin, plăcile sunt utilizate în “laboratoarele băncii unde se dezvoltă inteligența artificială”, citează agenția Tass.

Miercurea trecută, președintele consiliului de administrație al băncii, Herman Gref, a întărit această afirmație în cadrul întrunirii “Liderilor din Rusia”. Totuși, el a adăugat următoarele:

“Am cumpărat diverse modele de plăci video. Sberbank nu minează, dar i-am prins des pe angajați în timp ce minau cu echipamentele băncii”.

Gref a explicat că banca nu este interesată de această activitate, pe care o consideră “primitivă”. “Vă pot enumera o mulțime de alte investiții care au randamente mai mari”, a conchis președintele.

Legătura dintre Sberbank și valutele virtuale

La finalul lunii ianuarie, Sberbank anunța că filiala din Elveția va oferi clienților posibilitatea de a tranzacționa monede digitale. Operațiunile urmau să aibă loc pe teritoriu străin pentru “a nu încălca legile locale”, informează agenția Reuters. Între timp, autoritățile din Rusia lucrează la finalizarea cadrului legal pentru criptovalute și ICO-uri.

În plus, banca a deschis luna trecută un laborator Blockchain unde cercetează în amănunt noutățile tehnologice. “Laboratorul va colabora cu start-up-uri, asociații și cu diverse comunități”, a fost explicația dată la acea vreme. Se pare că banca va oferi și programe educaționale în domeniul crypto.

Gref a mai transmis recent că se opune “interzicerii criptovalutelor” și că solicită “toleranță și răbdare din partea organelor de reglementare”.

“Înainte de a reglementa nu este nevoie de grabă, dar trebuie menținută o abordare normală din punct de vedere tehnologic în ceea ce privește Blockchain-ul și criptomonedele”, citeaza Tass.

ОСТАВЬТЕ ОТВЕТ

Please enter your comment!
Please enter your name here